Noutati in materie civila

ROMÂNIA ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronuntat decizia nr. 9 in Dosarul nr. 5/2016 si a decis:

Admiterea recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, pe cale de consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6 – 8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990, instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969 – 01 aprilie 2001,după caz, în grupele I sau II de muncă.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică in data de 16 mai 2016.

ROMÂNIA ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronuntat decizia nr. 10 in Dosarul nr. 7/2016 si a decis:

Admiterea recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată, în şedinţă publică in data de 23 mai 2016.

ROMÂNIA ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronuntat decizia nr. 7 in Dosarul nr. 3/2016 si a decis:

Admiterea recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă şi, în consecinţă, stabileşte că:

I. Sintagma „instanţa la care îşi desfăşoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

II. Art. 127 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de „grefier”, în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică in data de 16 mai 2016.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronuntat decizia nr. 12 in Dosarul nr. 10/2016 prin care a decis:

Admiterea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:

I. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, art. 4, art. 11, art. 12, art. 15, art. 16 şi art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, art. 1 – art. 4, art. 7 – art. 9, art. 13 alin. (4) şi art. 131 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi nici a acţiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii, atunci când aceştia din urmă nu au obţinut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii.

II. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportate la prevederile art. 2- art.6, art. 9, art. 13 şi art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte condiţiile speciale, acest tip de acţiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică in data de 23 mai 2016.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronuntat decizia nr. 8 in Dosarul nr. 4/2016 si a decis:

Admiterea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 460 alin. (1), art. 246 alin. (1) şi (3) şi art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent art. 790 alin. (1), art. 406 alin. (1) şi (3) şi art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în situaţia în care acesta a renunţat la cererea de validare a popririi, ori cererea a fost respinsă de instanţă, ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de către terţul poprit, sau de către debitor.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică in data de 16 mai 2016.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronuntat decizia nr. 3 in Dosarul nr. 1/2016 si a decis:

Admiterea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, stabileşte că veniturile realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate nu pot fi poprite pentru executarea unor creanţe fiscale. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, stabileşte că veniturile realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate pot fi poprite pentru executarea unor creanţe fiscale stabilite prin hotărârile de condamnare.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică in data de 04 aprilie 2016.