Decizia nr.462 din 17 septembrie 2014
Pe rol Curtii Constitutionale a Romaniei s-a aflat soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.13 alin.(2), art.83 alin.(3) și art.486 alin.(3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ion Trebuian, Stoian Onoriu și Dimitrie Crivinanțu în dosarele nr.2.270/115/2013, nr.5.103/108/2013 și nr. 5.582/30/2013 ale Curții de Apel Timișoara — Secția contencios administrativ și fiscal, de Gheorghe Ibriș în Dosarul nr.4.906/118/2013 al Curții de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de Mihai Chițu în Dosarul nr.4.576/86/2013 al Curții de Apel Suceava — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr.107D/2014.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă încalcă accesul liber la justiție și dreptul la apărare al fiecărui cetățean, întrucât lipsa posibilităților financiare, care împiedică apelarea la serviciile unui avocat, nu ar trebui să ducă la anularea cererii de recurs făcută în termen. Consideră că dispozițiile legale criticate înfrâng voința părții de a se apăra singură, drept fundamental garantat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar interpretarea art.452 raportat la art.451 din Codul de procedură civilă, în sensul condiționării acordării cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, prin atașarea împuternicirii avocațiale la dosar, constituie o încălcare a art.21 din Constituția României și a art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Orice condiționare a accesului liber la justiție ar reprezenta o nesocotire a acestui principiu constituțional fundamental și a unor standarde internaționale universale, în orice democrație reală. Pe plan procesual, accesul liber la justiție se concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la acțiune, ca aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoane fizice sau juridice. Pornind de la premisa că drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă și reală, iar nu iluzorie și teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanțe de către persoana interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. Acest drept impune obligații în sarcina legiuitorului și executivului, iar statul este ținut să acorde oricărei persoane toate facilitățile rezonabile de drept și de fapt, pentru a accede la instanță.
Accesul liber la justiție presupune posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit la o instanță de judecată, pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime. Totodată, se susține că deși dreptul de acces la justiție nu este absolut și nu presupune caracterul gratuit al justiției, totuși se încalcă principiul proporționalității atunci când se stabilesc taxe judiciare de timbru exorbitante, care depășesc posibilitățile financiare ale justițiabilului. Astfel de situații au fost analizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că pot conduce la încălcarea art.6 din Convenție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 13 alin.(2), art.83 alin.(3) și art.486 alin.(3) din Codul de procedură civilă. Din analiza dosarelor cauzelor, Curtea reține că, în realitate, se critică doar dispozițiile art.13 alin.(2) teza a doua, art.83 alin.(3), precum și art.486 alin.(3) cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat, texte asupra cărora urmează a se pronunța prin prezenta decizie și care au următorul cuprins:
— Art.13 alin.(2) teza a doua: „În recurs, cererile și concluziile părților nu pot fi formulate și susținute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepția situației în care partea sau mandatarul acesteia, soț ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licențiată în drept.”;
— Art.83 alin.(3): „La redactarea cererii și a motivelor de recurs, precum și în exercitarea și susținerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate și, după caz, reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de către un avocat, în condițiile legii, cu excepția cazurilor prevăzute la art.13 alin.(2).”;
— Art.486 alin.(3): „Mențiunile prevăzute la alin.(1) lit.a) și c)—e), precum și cerințele menționate la alin.(2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art.82 alin.(1), art.83 alin. (3) și ale art.87 alin.(2) rămân aplicabile”
Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art.16 privind principiul egalității în fața legii, art.21 privind accesul liber la justiție, art.24 privind dreptul la apărare, art.31 alin.(2) privind dreptul la o informare corectă, art.52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art.124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției, precum și ale art.6 privind dreptul la un proces echitabil și art.13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, Curtea reține că autorii excepției invocă normele de referință din Constituție, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art.20 alin.(1) din Constituție, și prin prisma dispozițiilor art.6 și art.13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a constatat că textele legale criticate reglementează obligativitatea reprezentării și asistării părților prin avocat în calea de atac a recursului, respectiv obligativitatea redactării cererii de recurs, precum și exercitarea și susținerea recursului numai prin avocat. În aplicarea acestor reglementări cu caracter de principiu, legiuitorul a prevăzut că recursul și motivele de recurs se depun cu respectarea obligației referitoare la reprezentare, întâmpinarea se redactează și se semnează de avocatul intimatului, iar răspunsul la întâmpinare de avocatul recurentului.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ a decis:
Admiterea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ion Trebuian, Onoriu Stoian și Dimitrie Crivinanțu în dosarele nr. 2.270/115/2013, nr.5.103/108/2013 și nr.5.582/30/2013 ale Curții de Apel Timișoara — Secția contencios administrativ și fiscal, de Gheorghe Ibriș în Dosarul nr.4.906/118/2013 al Curții de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de Mihai Chițu în Dosarul nr.4.576/86/2013 al Curții de Apel Suceava — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile din Codul de procedură civilă cuprinse în art.13 alin.(2) teza a doua, art.83 alin.(3), precum și în art.486 alin.(3) cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat sunt neconstituționale.
Definitivă și general obligatorie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 septembrie 2014.