Decizia nr. 24 pronuntata in Dosarul nr. 19/2015
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronuntat Decizia nr. 24 in Dosarul nr. 19/2015 si a decis:
Admiterea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile în care sunt implicate Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului/alte organe ale administraţiei publice şi băncile comerciale/profesioniştii, atunci când instanţa de judecată este sesizată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului/alte organe ale administraţiei publice, se soluţionează de secţiile civile/completele specializate în materie civilă (litigii cu profesionişti) din cadrul tribunalului.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată, în şedinţă publică in data de 16 noiembrie 2015.