Decizia nr. 9 pronuntata in Dosarul nr. 3/2015
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronuntat Decizia nr. 9 in Dosarul nr. 3/2015 si a decis admiterea recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) şi art.135 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) şi alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art.21 lit.b) şi art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 şi art.97 alin.(1) lit.d) şi alin.(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Obligatorie, potrivit art.517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică in data de 25 mai 2015.