Decizia nr. 18 pronuntata in Dosarul nr. 1063/1/2015
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronuntat decizia nr.18 in Dosarul nr.1063/1/2015 si a decis:
Admiterea sesizarii formulate de Tribunalul Caraş-Severin – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 27 februarie 2015, pronunţată în dosarul nr.3786/115/2014, şi, în consecinţă, stabileşte că:
Dispoziţiile art.15 alin.(2) lit.e) din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art.81-82, respectiv cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art.57 alin.(1) din Legea nr.15/1968 privind Codul penal al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică in data de 8 iunie 2015.